EXCLUSIV VIDEO | Cum ne protejăm de caniculă. Medic: „Organismul este făcut să funcționeze la 37 de grade, poate să apară hipertermia”

Publicat: 12/07/2023, 10:00

Un val de caniculă aduce temperaturi resimțite de peste 40 de grade Celsius și disconfort termic accentuat. Pentru zilele caniculare, medicii ne recomandă să nu ne expunem la soare la orele de vârf și să ne hidratăm cât mai mult.

Românii spun că sunt precauți și se protejează cât pot de mult de razele soarelui, iar unii dintre ei chiar evită să iasă din casă atunci când sunt anunțate temperaturi de peste 35 de grade.

„Nu ies din casă sau dacă trebuie să ies, ies cu pălărie, mă dau cu cremă și beau apă foarte multă. Voi ieși afară doar dimineața și spre seară. Am 65 de ani. Și pe timpul meu erau călduri vara, dar seara ploua și se răcorea pământul. Chiar și așa, nu erau atât de exagerate. Schimbarea climatică”, a spus o femeie.

„Păi cum să mă protejez? Port pălărie. Avem sticla cu apă după noi. Ies dimineața, la prima oră, pentru că este caniculă și asta e”, a spus o altă femeie.

„Am șapca cu care mă protejez, apă multă, stau mai mult în casă. Nu pot să stau afară pentru că sunt hipertensiv și stau mai mult la umbră. Mănânc multe fructe și legume”, a adăugat un bărbat.

Mulți oamenilor folosesc, zi de zi, și cremă cu protecție solară. În plus, cei care au probleme de sănătate sunt mult mai atenți să nu se expună la soare.

„Folosesc cremă solară. Întâmplarea face că m-am dat și acum să mă protejez. Șapca, cremă solară și ies din casă la orele potrivite, desigur. Evităm să ieșim când e caniculă afară”, a spus un bărbat.

„Avem pălării la noi, apă. Mai intrăm într-un părculeț să ne răcorim, mai intrăm în vreun magazin în care există aer condiționat atunci când e insuportabil de cald. În plus, ieșim dimineața atunci când e mai răcoare. Acum am ieșit pentru că am fost nevoită să merg la doctor. Folosesc protecție solară. Soțul folosește cu factor de protecție 50% pentru că are o piele foarte sensibilă. Eu nu mă dau mereu pentru că sunt mai brunetă și pielea mea este mai rezistentă”, a spus o femeie.

”În zilele caniculare, trebuie evitată expunerea la soare între orele 11:00 și 16:00”

Medicii ne recomandă ca, în zilele caniculare, să ne hidratăm, să purtăm haine subțiri și care să ne acopere în întregime corpul și să ieșim din casă doar dimineața și seara.

„Trebuie să privim aceste recomandări din două perspective: persoanele cu sau fără boli cronice și persoanele care se află într-o anumită grupă, la risc, pentru a dezvolta insolație. Și aici ne referim în special la grupele de vârstă extreme, respectiv copiii, în special sugarii, și vârstnicii, persoane peste 65 de ani, dar și orice persoană care are anumite boli cronice, în special cele cardiovasculare sau metabolice.

Atunci când ne referim la populația generală, trebuie să facem această recomandare de evitare a expunerii la soare în special în orele de vârf, adică începând de la ora 11:00 până la ora 16:00 este de preferat să fie evitat contactul direct cu razele solare, pentru că pot să apară, chiar și la persoane perfect sănătoase, anumite simptome care pot să trădeze fie o stare de deshidratare, fie o insolație.

De asemenea, tot pentru întreaga populație este recomandat ca în această perioadă să poarte haine care să acopere în întregime membrele și corpul.
E bine să purtăm pe cap o pălărie sau un batic, în funcție de fiecare persoană în parte.

Mai este de reținut, tot pentru populația generală, că în această perioadă e bine să fie consume lichide cât se poate de multe. Și aici ne referim în special la lichide precum apa, dar și ceaiuri, compoturi și așa mai departe. De evitat sunt băuturile acidulate, respectiv cele foarte dulci sau cafeina și alcoolul.

Mai există încă un element foarte important care, să zicem, se adresează în special persoanelor cărora le place să stea la plajă în această perioadă. E clar că trebuie să evităm expunerea la soare în orele de vârf, după cum am spus, dar neapărat trebuie să folosească o cremă cu factor de protecție înalt pentru a preveni apariția unor transformări”, a spus medicul de familie Gindrovel Dumitra.

Medicul a explicat de ce nu este indicat ca vârstnicii, copiii sau persoanele cu afecțiuni medicale cronice să stea la soare.

„Dacă mergem la recomandări pentru anumite grupe populaționale la risc, pe lângă recomandările anterioare, trebuie să spun că pacienții care au anumite afecțiuni cardiovasculare, în această perioadă, trebuie să ia legătura cu medicul de familie. De ce?

Pentru că, practic, căldura excesivă determină transpirație, iar această transpirație este de fapt un «medicament», pentru că acționează ca un medicament. Determină o scădere a tensiunii arteriale, determină pierderea de electroliți, fapt care face în final ca persoana respectivă să se dezechilibreze. Adică boala cronică pe care o are, pe care până în acest moment o avea controlată, dintr-o dată devine dezechilibrată.

Și, din această perspectivă, o vizită la cabinetul medicului de familie într-un interval programat care să fie în afara orei de vârf este cât se poate de importantă pentru a adapta schema de tratament astfel încât aceasta să devină optimă în funcție de condițiile actuale. Avem mulți pacienți care au hipertensiune și care ajung la noi deshidratați și, în același timp, cu valori de tensiune foarte reduse tocmai datorită fenomenului pe care l-am explicat”, a spus medicul.

”Când mecanismele de adaptare sunt depășite, apare fenomenul de hipertermie”

Medicul a explicat de ce la temperaturi exterioare mai mari de 37 de grade Celsius, organismul uman simte un mare disconfort termic, existând riscul apariției hipertemiei.

Fenomenul de hipertermie poate să apară. Gândiți-vă că organismul este făcut să funcționeze la 37 de grade Celsius și are anumite mecanisme fizice pasive prin care pierde această căldură. Vorbim despre acele mecanisme de evaporare, mecanismul de convecție, conducție și așa mai departe, prin care căldura produsă de către organism pentru funcționare este eliminată în mediul exterior.

Pielea funcționează ca un radiator la mașină, astfel încât căldura produsă de motorul numit sistemul muscular și nu numai să poată să fie eliminată. Atunci când temperatura exterioară crește foarte mult, gradientul de temperatură se reduce, ca atare, fenomenul de pierdere a căldurii este din ce în ce mai atenuat.

Atunci intervin multe mecanisme active care îndepărtează căldura, iar transpirația este unul dintre aceste mecanisme, de fapt cel mai important. Practic, prin intermediul lichidelor pe care organismul le elimină prin piele nu facem nimic altceva decât să eliminăm căldură astfel încât organismul să funcționeze la temperatura optimă.

Atunci când aceste mecanisme de adaptare sunt depășite, apare fenomenul de hipertermie, care se poate manifesta inclusiv cu crampe, astenie, cu senzația de cap greu”, a explicat medicul.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV| Val de caniculă în România, Spania, Grecia, ninsori în Africa de Sud. ”Fenomene îngrijorătoare care arată că încălzirea globală accelerează”

Cum va fi vremea până la începutul lunii august. Prognoza meteo pentru patru săptămâni

Meteorologii ACCUWEATHER anunță temperaturi de peste 40 de grade în România. Ce se întâmplă joi în București

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?